secretariat@faa.unibuc.ro Program cu publicul:
Luni - Joi: Orele 12-14

Romanian Afrikaans Arabic Chinese (Simplified) English French German Greek Hungarian Italian Korean Polish Portuguese Russian Spanish Swedish Turkish Ukrainian

STUDII TIP LICENȚĂ, MASTER, DOCTORAT, POSTUNIVERSITAR

APESA

{tab Descriere APESA}

Coordonator Master:

Conf.Univ.Dr. Vladimir-Codrin IONESCU


DESCARCĂ PLIANT ADMITERE

 

SCURTĂ PREZENTARE
 
Misiunea Programului de studii universitare de master „Administraţie Publică şi Eficienţa Sistemului Administrativ” este de a forma specialişti cu multiple competenţe în domeniul administraţiei publice, personal managerial şi de execuţie în autorităţile şi instituţiile publice de la nivel central şi local. Conceput şi elaborat potrivit criteriilor, standardelor şi indicatorilor de performanţă stabiliţi prin metodologia de evaluare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), acest Program reprezintă ciclul al doilea de studii universitare în domeniul ştiinţelor administrative şi asigură aprofundarea cunoştinţelor şi a competenţelor dobândite pe parcursul celor trei ani ai Programului de studii universitare de licenţă.
 
Obiective ale Programului de master
 

  • Formarea de specialişti de înaltă calificare în sfera administraţiei publice;
  • Crearea de competenţe în domeniul administraţiei publice prin organizarea de cursuri la discipline de aprofundare şi de specialitate;
  • Dezvoltarea activităţilor de cercetare ştiinţifică;
  • Racordarea permanentă la standardele europene şi internaţionale;
  • Acordarea de diplome şi certificate de studii recunoscute la nivel naţional şi internaţional;
  • Perfectarea unor parteneriate cu universităţi din ţară şi din străinătate.

 
Durata studiilor- 4 semestre (2 ani)
 
CURSURI
 
Planulde învăţământ este structurat pe patru semestre şi cuprinde următoarele discipline:

  • Economie publică
  • Instituţii publice
  • Politici publice
  • Dreptul administrativ al bunurilor
  • Calitate şi eficienţă în instituţiile şi autorităţile publice
  • Good governance
  • Metode statistice şi decizionale în administraţia publică
  • Finanţe publice şi fiscalitate
  • Capitalul uman și performanța instituțiilor publice
  • Management public
  • Sisteme administrative comparate
  • Analiza politicilor publice. Foresight
  • Managementul proiectelor cu finanţare europeană
  • Comunicare şi relaţii publice
  • Managementul resurselor umane
  • Achiziţii publice
  • Standarde de calitate și cost în serviciile publice
  • Administraţie şi antreprenoriat
  • Jurisprudenţă pentru administraţie publică
  • Practică de cercetare pentru elaborarea lucrării de disertaţie

 
PERSPECTIVE ÎN CARIERĂ
 
Programul de studii universitare de master „Administraţie Publică şi Eficienţa Sistemului Administrativ” reprezintă o structură ce urmăreşte crearea unor calificări profesionale în sfera administraţiei publice.

Competenţele profesionale generate de Programul de master includ abilitatea de a construi echipe multidisciplinare şi de a promova un management participativ, de a adopta decizii în timp real şi de a fi flexibil în diferite situaţii şi contexte organizaţionale, capacitatea de evaluare a rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată etc.
Competenţele teoretico-aplicative oferite de Program vor facilita integrarea viitorilor absolvenţi pe piaţa muncii.

Debuşeele profesionale ale absolvenţilor acestui Program de studii universitare de master sunt:

  • Autorităţi şi instituţii din administraţia publică centrală;
  • Autorităţi şi instituţii din administraţia publică locală;
  • Organizaţii non-guvernamentale;
  • Organizaţii non-profit;
  • Companii de training şi consultanţă;
  • Organizaţii europene şi internaţionale.

{tab Planuri de Învăţământ şi Fişe Discipline APESA}

 

{tab Profesori APESA}

Corpul profesoral are o vastă experienţă atât în activitatea didactică, cât şi în cea de cercetare ştiinţifică. Profesorii din cadrul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri care susţin cursuri şi seminarii la acest Program de master sunt:
 

  • Prof. univ. dr. Magdalena PLATIS (Prorector)
  • Prof.univ.dr.Marian ZULEAN
  • Prof. univ. dr. Cătălina-Ioana BONCIU
  • Prof. univ. dr. Corina RĂDULESCU
  • Prof. univ. dr. Dan POPESCU
  • Conf.univ.dr.Răzvan-Mihail PAPUC(Decan)
  • Conf.univ.dr.Vladimir-Codrin IONESCU (Coordonator al Programului)
  • Conf. univ. dr. Liviu ANDREESCU
  • Conf. univ. dr. Ana-Maria GRIGORE
  • Conf. univ. dr. Alexandrina ŞERBAN
  • Lector univ. dr. Petronela CERNAT
  • Asist. univ. dr. Ioana JOSAN

 
PROFESORI ASOCIAŢI
 

  • Prof. univ. dr. Stelian STANCU, Academia de Studii Economice din Bucureşti
  • Dr. Diana PETRESCU, Director al Direcţiei Juridice şi de Achiziţii Publice, Universitatea din Bucureşti
  • Bogdan CHIRIŢOIU, Preşedinte al Consiliului Concurenţei
  • Carmen DOBROTĂ, Director AM POCA (Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă)

{/tabs}