secretariat@faa.unibuc.ro Program cu publicul:
Luni - Joi: Orele 12-14

FAA în Top World Ranking of Scientists 2%: 21 de cadre didactice și cercetători UB, printre cei mai citați oameni de știință din lume

Felicitări pentru colegul nostru Prof.univ.dr. Bogdan Oancea!

Conform celui mai nou clasament Top World Ranking of Scientists 2%, aferent anului 2023, 21 dintre cei 257 de cercetători de top din România sunt membri ai comunității academice a Universității din București.

Clasamentul, realizat de Universitatea Stanford (California, SUA) în parteneriat cu Editura Elsevier și cu organizația de cercetare științifică SciTech Strategies, a analizat lucrările a peste 100.000 de oameni de știință din 22 de domenii și 174 de subdomenii și oferă o bază de date cuprinzătoare a celor mai importante articole scrise la nivel mondial.

Cadre didactice și cercetători ai Universității din București sunt prezenți în două dintre categoriile analizate: categoria opera omnia și categoria pentru anul 2023. Cele două categorii oferă informații despre impactul celor mai citiți cercetători din întreaga lume, de-a lungul întregii lor cariere sau pentru anul 2023.

Din categoria pentru anul 2023 fac parte cadre didactice de la Facultatea de Administrație și Afaceri (prof. univ. dr. Bogdan Oancea), Facultatea de Biologie (prof. dr. habil. Mariana Carmen Chifiriuc, prof. univ. dr. Veronica Lazăr, conf. univ. dr. Alina Maria Holban), Facultatea de Chimie (acad. Marius Andruh, prof. univ. dr. Pârvulescu I. Vasile, prof. univ. dr. Petre Ioniță, prof. univ. dr. Marinescu Maria), Facultatea de Drept (prof. univ. dr. Dan Oancea), Facultatea de Fizică (prof. univ. dr. Daniela Dragoman, prof. univ. dr. Ana Nicoleta Bondar, conf. univ. dr. Marcela Barbință-Pătrașcu, prof. univ. dr. Doru Sabin Delion), Facultatea de Geografie (lect. univ. dr. habil. Remus Prăvălie, prof. univ. dr. Iuliana Armaș), Facultatea de Matematică și Informatică (prof. univ. dr. Radu Tudor Ionescu, prof. univ. dr. Liviu Marin), Facultatea de Psihologie și Științele Educației (prof. univ. dr. Elena Stănculescu), precum și doi cercetători afiliați Institutului de Cercetare al Universității din București (dr. Alexandru Mihai Grumezescu și dr. Adelina Gabriela Niculescu).

Din categoria opera omnia fac parte cadre didactice de la Facultatea de Biologie (prof. univ. dr. Veronica Lazăr, conf. univ. dr. Alina Maria Holban), Facultatea de Chimie (acad. Marius Andruh, prof. univ. dr. Pârvulescu I. Vasile), Facultatea de Fizică (prof. univ. dr. Daniela Dragoman, prof. univ. dr. Doru Sabin Delion, prof. univ. dr. Octavian Sima), Facultatea de Geografie (lect. univ. dr. habil. Remus Prăvălie, prof. univ. dr. Iuliana Armaș), Facultatea de Matematică și Informatică (prof. univ. dr. Radu Tudor Ionescu, prof. univ. dr. Liviu Marin), precum și un cercetător afiliat Institutului de Cercetare al Universității din București (dr. Alexandru Mihai Grumezescu).

Clasamentul Top World Ranking of Scientists 2% este o bază de date disponibilă public, care oferă informații despre impactul celor mai citiți cercetători din întreaga lume, de-a lungul întregii lor cariere sau pentru un singur an. Detalii cu privire la ediția aferentă anului 2023 a clasamentului pot fi consultate aici.