secretariat@faa.unibuc.ro Program cu publicul:
Luni - Joi: Orele 12-14

Romanian Afrikaans Arabic Chinese (Simplified) English French German Greek Hungarian Italian Korean Polish Portuguese Russian Spanish Swedish Turkish Ukrainian

ȘTIRI

Universitatea din București a primit distincția „School Recognition for Outstanding Contribution” la Gala Junior Achievement 2025

Universitatea din București a fost onorată cu distincția „School Recognition for Outstanding Contribution”, în cadrul Galei „Investește în Educație”, organizată de Junior Achievement România. Evenimentul a avut loc la finalul lunii mai și a reunit peste 300 de participanți – elevi, studenți, profesori, mentori, reprezentanți ai mediului academic și ai mediului de afaceri – într-o celebrare a educației antreprenoriale și a inovației în învățământul românesc.

Gala a marcat încheierea anului educațional 2024–2025 în cadrul programelor Junior Achievement. A reunit beneficiari și susținători ai proiectelor educaționale desfășurate la nivel național (în care a fost implicată și Universitatea din București). În cadrul evenimentului au fost acordate premii pentru performanță, implicare și impact, atât pentru elevi și studenți, cât și pentru profesori, instituții de învățământ și parteneri din sectorul privat.

Universitatea din București a fost premiată pentru contribuția sa semnificativă la promovarea educației antreprenoriale în rândul studenților, prin participarea activă în competițiile și programele JA. Distincția „School Recognition for Outstanding Contribution”, acordată în cadrul programului Entrepreneurial University, este încă o recunoaștere a angajamentului constant al Universității din București pentru dezvoltarea educației antreprenoriale.

Sub coordonarea cadrelor didactice ale UB, mai multe echipe de studenți au fost implicate în dezvoltarea de proiecte antreprenoriale în cadrul incubatorului educațional JA BizzFactory™ și în cadrul competiției de antreprenoriat Gen-E 2025 , beneficiind de mentorat, ateliere de formare și sesiuni de pitching.

 

Studenții FAA, premiați în finala națională a competiției JA de antreprenoriat Gen-E 2025

Gen-E este cea mai mare competiție JA europeană, care are ca scop dezvoltarea competențelor antreprenoriale, digitale și de comunicare necesare pentru profesiile viitoare și motivarea tinerilor să pună în practică ideile de afaceri și proiectele lucrate în echipă.

Sub coordonarea profesorilor, peste 2.700 de tineri, din instituții de învățământ din toată țara, au înscris pe platforma internațională DreamShaper peste 1.000 de proiecte antreprenoriale din domenii diferite, beneficiind în cadrul Incubatorului JA BizzFactory™ de mentorat din partea consultanților voluntari din mediul de afaceri, de webinare de pregătire, pentru a-și îmbunătăți planurile de afaceri și a-și dezvolta pilotul de business/start-up.

Finala națională Gen-E a reunit 35 de echipe de elevi și studenți, care au prezentat proiectele în fața juriului și au impresionat la evaluare prin cunoștințele dobândite în cadrul programului JA Educație antreprenorială, dar și prin abilități precum creativitate, lucru în echipă, gândire critică, comunicare. Câștigătorii finalei naționale, la secțiunile Elevi și Studenți, vor reprezenta România la evenimentul european Gen-E 2025, care se va desfășura în luna iulie, la Atena, în Grecia, și vor concura cu echipe de tineri antreprenori din întreaga Europă.

În acest an, universitatea a fost reprezentată de trei echipe în cadrul competiției naționale, dintre care două au ajuns în finală:

  • Shadow Hearts– semifinalistă. Membri: Diana-Gabriela Arcudeanu, Oana Zaharia, Alexandra-Ana-Maria Barbu, Lina Babara (FAA, Marketing, anul 2)
  • Libro Pass– finalistă. Membri: Andra Iustina-Mirabela Duțu, Betty Ciuc, Ioana Lavinia Iancu, Alexandru Opaina (FAA, Cibernetică Economică, anul 1)
  • Studently– finalistă. Membri: Patrick Banu, Etienne Islai, Ionuț-Bogdan Simeanu (FAA, master Consultanță în afaceri, anul 1)

Cea de-a patra echipă, Grădinița de inspirație Reggio Emilia, a participat în cadrul incubatorului JA, dezvoltând o idee educațională inovatoare. Membrii echipei sunt: Andreea Simina Ștefan, Roxana Ilinca Ștefan, Bantaș Anne-Marie Zaharia, Iulian Adrian Țega.

Conf. univ. dr. Camelia Cojocaru, coordonatoarea echipelor participante, a declarat: „Participarea la competiția Gen-E este o experiență transformatoare pentru studenți. Îi provoacă să gândească strategic, să colaboreze eficient și să își susțină ideile în fața unor profesioniști din industrie. Sunt extrem de mândră de evoluția echipelor noastre și de modul în care au reușit să îmbine creativitatea cu rigoarea antreprenorială. Aceste proiecte nu sunt doar exerciții academice, ci pot deveni soluții reale pentru nevoile societății.”

Fiecare echipă a propus soluții inovatoare pentru probleme reale din societate, demonstrând competențe solide în domeniul antreprenoriatului, gândirii critice și colaborării interdisciplinare. Proiectele lor au fost evaluate de juriul JA format din antreprenori, investitori și experți din industrie.

Echipa Studently a câștigat și unul dintre premiile speciale (Signature Awards) acordate în cadrul competiției de antreprenoriat Gen-E 2025, și anume: Ready for Work Award – oferit de ManpowerGroup. Echipa Studently, din Universitatea din București, coordonată de prof. Camelia Cojocaru, a propus o platformă gratuită menită să ajute studenții să se integreze rapid la început de an universitar.

„Acest premiu este o recunoaștere a muncii și pasiunii pe care studenții noștri o investesc în fiecare proiect, dar și a angajamentului nostru ca universitate de a susține educația antreprenorială aplicată”, a adăugat conf. univ. dr. Camelia Cojocaru, profesor coordonator.

 

 

„Reconfigurarea sectorului public în lumina schimbărilor tehnologice, economice și politice globale contemporane”, titlul ediției din 2025 a Atelierului de Guvernanță al Universității din București
Citește mai departe...
Întâlnire pentru pregătirea examenului de licență la disciplina CERCETARI DE MARKETING, Specializarea Marketing - iunie 2025
Citește mai departe...
Întâlnire pentru pregătirea examenului de licență la disciplina CYBERMARKETING, Specializarea Marketing - iunie 2025
Citește mai departe...
Întâlnire pentru pregătirea examenului de licenta la disciplina ANTREPRENORIAT SI ADMINISTRAREA AFACERILOR, specializarea Administrarea Afacerilor - iunie 2025
Citește mai departe...
STARTUP STEP BOOTCAMP - Data limită de înscrieri: 15 iunie 2025
Citește mai departe...
DECONTAREA ABONAMENTELOR STB
Citește mai departe...
Intalnirea dintre studentii anului I, de la programul de masterat BUSINESS CONSULTING (BC/CAEN) si dl ing Redai Rodian
Citește mai departe...
Teste de antrenament pentru examenul de licenta
Citește mai departe...
Universitatea din București, premiată la Gala Junior Achievement România – „Investește în educație”
Citește mai departe...
Universitatea din București a primit distincția „School Recognition for Outstanding Contribution” la Gala Junior Achievement 2025
Citește mai departe...
Faa la #festivall, în Grădina Botanică, alături de elevi și studenți
Citește mai departe...
Studenții FAA premiați la cea de-a V-a ediție a competiției „România fără dosar”
Citește mai departe...
Finanțe și investiții. De la mituri la realitate - Banca Transilvania - Eveniment Administrarea Afacerilor
Citește mai departe...
Seminar științific online - 22 mai 2025, ora 12:20 - "International Project Management in the Crisis Context" ; "Strengthening the Investment Potential of Ukraine through Crisis Management" - Școala Doctorală de Științe Administrative
Citește mai departe...
Rezultatele finale ale selecției Erasmus+ din 10 aprilie 2025
Citește mai departe...
Medii admitere FAA - 2024 - licență și master
Citește mai departe...
ABC-ul publicării științifice pentru doctoranzi
Citește mai departe...
Listele cu cererile aprobate si cele respinse pentru beneficiarii taxei de 3800 de lei
Citește mai departe...
Rezultatele selectiei Erasmus+ din data de 10 aprilie 2025
Citește mai departe...
Rezultate test de limbă engleză – Erasmus+
Citește mai departe...