+4 021 305 37 46 +4 0764438797 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Program cu publicul: Luni - Joi: Orele 12-14
ȘTIRI

Stiri

Trei cadre didactice ale Universității din București, printre noii membri corespondenți ai Academiei Române

Miercuri, 25 octombrie 2023, în cadrul „Adunării Generale” a Academiei Române, trei membri ai comunității academice a Universității din București au fost aleși membri corespondenți ai prestigioasei instituții.

Astfel, prof. univ. dr. emerit Cristian George Panaiotu, cadru didactic la Facultatea de Fizică a Universității din București și doctor în Paleomagnetism aplicat în probleme de geodinamică din anul 1999, a fost ales membru corespondent al Secției de științe geonomice a Academiei Române.

În anul 1992, prof. univ. dr. emerit Cristian George Panaiotu a fost distins cu premiul Academiei Române „Ștefan Hepites” pentru Fizica Pământului – Geonomie. 

Prof. univ. dr. Rodica-Ileana Zafiu, cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității din București, un pilon al lingvisticii românești contemporane și un exemplu de excelență în mediul academic, a fost aleasă membru corespondent al Secției de filologie și literatură.

De asemenea, contribuția prof. univ. dr. Rodica-Ileana Zafiu la lingvistică română a fost recunoscută prin premiile „Timotei Cipariu” și „Bogdan Petriceicu Hașdeu” ale Academiei Române. 

Prof. univ. dr. Dragoș Paul Aligică, cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și doctor în științe politice la Indiana University, Bloomington, în economie, la Academia de Studii Economice București şi în sociologie, la Universitatea din Bucureşti, a fost ales membru corespondent al Secției de filosofie, teologie, psihologie și psihologie a Academiei Române

La începutul lunii mai 2023, prof. univ. dr. Dragoș Paul Aligică a fost ales membru în Academia Europaea (The Academy of Europe), unde este asociat secțiunilor „Guvernare, instituții și politici” și „Schimbare socială și gândire socială”.

We use cookies

We use cookies on our website. Some of them are essential for the operation of the site, while others help us to improve this site and the user experience (tracking cookies). You can decide for yourself whether you want to allow cookies or not. Please note that if you reject them, you may not be able to use all the functionalities of the site.

faa serp takip teknik seo rehberi icerik optimizasyonu yerel seo google algoritma guncellemeleri backlink stratejileri backlink nedir dofollow nofollow backlink guest post backlink anchor text optimizasyonu broken link building core web vitals seo schema markup site hizi optimizasyonu mobile first indexing xml sitemap robots txt seo uyumlu icerik anahtar kelime arastirmasi eeat google kalite google analytics seo rakip analizi seo seo raporlama metrikleri google my business seo yerel arama siralama hacklink panel hacklink paneli hacklink satin al jojobet matbet matbet matbet holiganbet holiganbet güncel Holiganbet güncel giriş Meritking Meritking Giriş Meritking Güncel Meritking Güncel Giriş Jojobet Jojobet giriş Jojobet güncel Jojobet Güncel Giriş Jojobet Telegram jojobet meritking jojobet eSIM Germania jojobet matbet jojobet Jojobet Jojobet giriş Jojobet güncel jojobet Jojobet Güncel Giriş jojobet Jojobet Telegram Jojobet Telegram giriş Jojobet Telegram güncel jojobet Casibom Casibom giriş Casibom güncel jojobet Jojobet Jojobet giriş Jojobet güncel jojobet Meritking Meritking giriş Meritking güncel jojobet matbet matbet giriş matbet güncel jojobet Betebet Betebet giriş Betebet güncel jojobet nổ hũ jojobet bắn cá jojobet nạp rút siêu tốc jojobet tài xỉu jojobet casibom matbet matbet matbet matbet matbet matbet matbet matbet matbet kavbet kavbet kavbet