Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, prin cercul studențesc „Afaceri, Etică și Responsabilitate Socială” (AERS), a continuat activitățile desfășurate în cadrul proiectului de responsabilitate socială „Să ne ajutăm semenii”, realizat în parteneriat cu Asociația Diaconia Sector 6.
Inițiativa urmărește sprijinirea persoanelor aflate în dificultate prin colectarea și donarea de produse alimentare către Cantina Socială „Sfântul Mucenic Barnabas”, situată în cadrul Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din București, sectorul 6.
Înființată în anul 2015 la inițiativa Asociației Diaconia, condusă de Pr. dr. Costel Burlacu, cantina oferă zilnic hrană caldă pentru aproximativ 100 de persoane aflate în situații vulnerabile. Prin implicarea studenților și a cadrelor didactice ale FAA, proiectul a contribuit în mod concret la susținerea acestei activități sociale.
Rezultatele obținute în cei doi ani universitari evidențiază impactul și continuitatea proiectului. În anul universitar 2024–2025, cercul studențesc AERS a donat produse alimentare în valoare de peste 18.000 lei, iar în anul universitar 2025–2026, donațiile au depășit 3.600 lei.
Succesul acestei inițiative s-a bazat pe colaborarea dintre prof. univ. dr. Sorin-George Toma, coordonatorul cercului studențesc AERS, și Pr. dr. Costel Burlacu, reprezentant al Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ioan Rusul”. Datorită acestui parteneriat, obiectivele proiectului de responsabilitate socială „Să ne ajutăm semenii” au fost îndeplinite cu succes în perioada octombrie 2024 – septembrie 2026.
Prin astfel de acțiuni, Facultatea de Administrație și Afaceri își reafirmă angajamentul față de valorile responsabilității sociale, solidarității și implicării civice, contribuind la formarea unor viitori profesioniști preocupați de binele comunității.

