secretariat@faa.unibuc.ro Program cu publicul:
Luni - Joi: Orele 12-14

Romanian Afrikaans Arabic Chinese (Simplified) English French German Greek Hungarian Italian Korean Polish Portuguese Russian Spanish Swedish Turkish Ukrainian

ȘTIRI

6-10 noiembrie 2023, Săptămâna sustenabilității la Universitatea din București

 

 

 

În perioada 6-10 noiembrie 2023, Universitatea din București organizează prima ediție a evenimentului Săptămâna sustenabilității și invită membrii comunității UB la o serie de ateliere, competiții sau dezbateri care își propun creșterea gradului de conștientizare în privința acțiunilor durabile. Acestea se aliniază demersului la nivel internațional al Organizației Națiunilor Unite privind implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, obiective propuse prin Agenda 2030.

Săptămâna debutează cu ateliere de conștientizare ale căror teme abordează eficiența energetică, biodiversitatea și protecția mediului înconjurător, responsabilitatea socială și incluziunea și diversitatea în politicile de dezvoltare sustenabilă. Acestora li se adaugă și o serie de acțiuni cu scop educațional, sportiv și social:

● Competiție de pași: „Săptămâna pașilor la UB”
● Expoziție: „Responsabilitatea nu are vârstă”
● Tururi ghidate: Descoperă patrimoniul UB
● Acțiuni de conștientizare: „Săptămâna fără lift”, „Mișcare pentru un stil de viață sănătos”
● Registru voluntari: „Fii voluntar UB!”
● Campanii de donații: „Academia de fapte bune” și „Susțin SEED”

Evenimentul se adresează  întregii comunități academice a UB, unele activități fiind desfășurate la sediul Rectoratului (Șos. Panduri, nr. 90). Persoanele interesate (studenți, cadre didactice, cercetători, personal administrativ din UB) pot consulta mai multe informații despre programul „Săptămânii sustenabilității”, în documentul disponibil aiciO descriere detaliată a evenimentelor poate fi consultată aici. Vă puteți înscrie accesând formularul disponibil aici

Prin activitatea curentă, proiectele inițiate și demersurile întreprinse, Universitatea din București își propune să fie o universitate pentru generațiile viitoare – o instituție modernă, inovativă și eficientă. În ultimii ani, rezultatele obținute ca urmare a inițiativelor comunității UB au permis recunoașterea instituțională la nivel național și internațional, ca instituție activă în urmărirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. În acest context, conform Times Higher Education Impact Rankings 2023Universitatea din București este una dintre cele mai performante instituții de învățământ superior din Europa Centrală și de Est. Astfel, Universitatea din București continuă demersurile pentru crearea și consolidarea unui climat sustenabil pentru generațiile viitoare.

Vă așteptăm!

Ghid actualizat pentru realizarea lucrărilor de licență și disertație
Citește mai departe...
N-ai reușit să te înscrii la coLABORATORUL de IDEI 4.0? Avem vești bune pentru tine: am prelungit înscrierile până pe 15 octombrie
Citește mai departe...
Anunț privind desfășurarea activității didactice și administrative la Universitatea din București în ziua de 8 octombrie 2025
Citește mai departe...
Vrei pe viitor să ai posibilitatea să fii și profesor în învățământ : Inscrieri la cursuri de certificare pentru profesia didactică
Citește mai departe...
Completează și tu formularul pentru raportul anual privind respectarea Codului Drepturilor și Obligațiilor Studențești (CDOS)
Citește mai departe...
București - Festivitatea de deschidere a anului universitar 2025-2026: Marți, 30 septembrie 2025, ora 11.00 - FAA-UB
Citește mai departe...
București - Adunarea Generală a tuturor cadrelor didactice, anul universitar 2025-2026: Marți, 30 septembrie 2025, ora 12.30 - FAA-UB
Citește mai departe...
Orarul cursurilor și seminariilor 2025-2026 la FAA, semestrul I
Citește mai departe...
Focșani - cursuri, orar și Festivitatea de deschidere a anului universitar 2025-2026, Faa-UB
Citește mai departe...
Facultatea de Administrație și Afaceri anunță demararea a 2 proiecte destinate sprijinirii Primului student din familie: SUCCES și APOLLO!
Citește mai departe...
Actualizare zilnică - Rezultate Admitere Master FAA - septembrie 2025 - AAMM, CARO, CAEN, EC, APPUE, APESA, ADRU, ARPAM, MC, MAP, PPECS, AAMM EN și MIMB
Citește mai departe...
Rezultate examen licenţă FAA - AA, AP, CE, MK, BA - Septembrie 2025
Citește mai departe...
Repartizarea studenţilor la examenul de licenţă - Septembrie 2025
Citește mai departe...
Actualizare zilnica - Rezultate Admitere Licenţă - Septembrie 2025 - Administraţie Publică, Cibernetică Economică și Administrarea Afacerilor Focșani
Citește mai departe...
Cămin/cazare - Calendar Septembrie 2025, Cerere Cazare, Metodologie, Criterii, Liste etc.
Citește mai departe...
Rezultatele la Admitere Doctorat FAA, SDSA s-au afisat - 28 Iulie 2025
Citește mai departe...
Actualizare zilnică - Rezultate Admitere Master FAA - iulie 2025 - SMOMV, AAMM, CARO, CAEN, EC, APPUE, APESA, ADRU, ARPAM, MC, MAP, ADA, PPECS și AAMM EN
Citește mai departe...
Actualizare zilnica - Rezultate Admitere Licenţă - Iulie 2025 - Marketing, Administrarea Afacerilor, Administraţie Publică, Business Administration, Cibernetică Economică și Administrarea Afacerilor Focșani
Citește mai departe...
Admiterea pentru domeniul de doctorat Administrarea Afacerilor
Citește mai departe...
Concurs de planuri de afaceri: Startup EcoHub – ediția a II-a Câștigă o experiență internațională la Conferința Ecomondo din Italia!
Citește mai departe...
We use cookies

We use cookies on our website. Some of them are essential for the operation of the site, while others help us to improve this site and the user experience (tracking cookies). You can decide for yourself whether you want to allow cookies or not. Please note that if you reject them, you may not be able to use all the functionalities of the site.