secretariat@faa.unibuc.ro Program cu publicul:
Luni - Joi: Orele 12-14

Conferința ERASMUS+ , 17 Ianuarie 2017, ora 10, sala 5

Echipa Asociației Studenților din Administrație și Afaceri organizează, pentru studenții Facultăţii de Administraţie şi Afaceri, Conferința ERASMUS+, în care vor fi discutate modalitatea şi cerinţele procesului de selecţie din cadrul facultăţii pentru bursele de studiu, corespunzătoare ultimei selecţii – cea din anul universitar 2015 - 2016. Se vor prezenta şi documentele pe care studenţii selectaţi trebuie să le completeze şi care necesită acordul facultăţii, precum şi documentele pe care trebuie să le primească de la Responsabilul ERASMUS+ al facultăţii, doamna conf. Univ. dr. Cornelia Nistor şi care urmează a fi depuse la Biroul ERASMUS+ al Universităţii din Bucureşti înaintea plecării, respectiv care trebuie trimise la universităţile partenere în vederea înscrierii ca student ERASMUS+. Se va face o trecere în revistă a documentelor care trebuie completate direct la Biroul ERASMUS+ al Universităţii din Bucureşti înaintea plecării, precum şi la întoarcerea din stagiul de studiu. Se vor prezenta, de asemenea, documentele finale pe care studenţii le vor primi la încheierea stagiului ERASMUS+ de la universitatea gazdă (Transcript of Records) şi de la Universitatea din Bucureşti (Atestatul de Studii), cu precizări privind modalitatea de echivalare a notelor obţinute în străinătate.

     De asemenea, la conferință se vor reliefa cele mai importante aspecte referitoare la parcursul stagiului de studiu al studenților ERASMUS+ în cadrul universităților partenere cu care facultatea noastră are încheiate acorduri ERASMUS+, ocazie cu care am invitat câțiva studenți ERASMUS+ ai facultății noastre (Gheţu Alina Mihaela, Mihălăchioiu Ioana Cătălina şi Răducanu George Cosmin) care au avut astfel oportunitatea de a cunoaște alte țări, alte culturi și alte modalități și discipline de studiu prin intermediul acestui program internațional.

Conferința va include și o prezentare a cerințelor și modalității de selecție (care, în anul universitar 2015 – 2016, a avut loc la nivelul Rectoratului Universității din București) pentru studenții care doresc să efectueze stagii de practică ERASMUS+.

     Suntem onorați să vă comunicăm faptul că o vom avea drept invitat special pe doamna conf. univ. dr. Cornelia Nistor, Prodecan și Responsabil ERASMUS+ al Facultății de Administrație și Afaceri.

     Conferința va avea loc marți, în data de 17 ianuarie 2017, la sala 5 - subsol, aflată în incinta Facultății de Matematică și Informatică, în intervalul orar 10:00 – 12:00.

 

 

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.