Facebook

Galerie

Facultatea de Administraţie şi Afaceri, Universitatea din Bucureşti

Tipizate

[This line is replaced by a file repository when the article is viewed]

Prelegeri Erasmus de la Facultatea de Administratie si Afaceri

 

Programul Erasmus are ca obiective principale extinderea colaborărilor internaţionale, îmbunătăţirea calităţii învăţământului pe tot parcursul vieţii, consolidarea cooperării europene şi lărgirea accesului la resursele educaţionale din Unuiunea Europeană, creşterea accesibilităţii şi atractivităţăii oportunităţilor de învăţare, promovarea creativităţii şi competitivităţii, a spiritului antreprenorial, dezvoltarea de practici inovatoare, promovarea cooperării în domeniul asigurării calităţii în toate sedctoarele educaţiei şi formării în Europa.
 
Pe baza acordurilor cu universităţile partenere:
 

 

  • Începând cu anul universitar 2011/ 2012, au susţinut prelegeri de la Facultatea de Administraţie şi Afaceri:

 

• Prof. univ. dr. Sorin Toma (Universita degli Studi di Roma “La Sapienza”, Roma, Italia) pe tema „The Geography of Entrepreneurial Activitz in Romania” (iunie 2011);

• Conf. univ. dr. Cornelia Nistor (Universite d’Auvergne Clermont 1, IUP Economie et Gestion des Entreprises, Clermont-Ferrand, Franţa) pe tema „Les Investissements Francaises en Roumanie” (mai 2011);

• Lector univ. dr. Anca Bratu (University of Piraeus, Pireu, Grecia) pe tema „The Entrepreneur – Past, Present and Future” (iunie 2011);

• Asist. univ. dr. Cristina Raluca Popescu (Universita degli Studi di Bari, Italia) pe temele „Competitiveness in The Romania Economic Sector” şi “The Romanian Banking Sector”(mai 2011);

• Prep. univ. drd. Ioana Josan (Academia Stopanska D.A. Tsenov, Svishtov, Bulgaria) pe tema “Investment in Human Capital – Parallel Between Romania and Bulgaria” (mai 2011);

• Prep. univ. drd. Mihaela Cornelia Sandu (Universita degli Studi di Cassino, Italia) pe tema „Economical Behavior. Consumer Behavior in Uncertain Environment” (iunie 2011);

• Prep. univ. Eleonora Baban (Universita degli Studi della Basilicata, Potenza, Italia) pe tema „Characteristics of the Romanian Business Environment” (iunie 2011).

• Prof. univ. dr. Cătălina Ioana Bonciu (Sapienza Universita di Roma, Roma, Italia) pe tema „Stress managemet” (iunie 2012)

• Conf. univ. dr. Alexandrina Şerban (Universite Pierre Mendes France Grenoble II, Grenoble, France) pe tema „Le systeme juridique roumain apres la revolution du Decembre 1989” (aprilie 2012)

• Lector univ. dr. Florin Rotaru (Universita degli Studi di Urbino „Carlo Bo”, Urbino, Italia) pe tema „La citta europea sostenibile ” (mai 2012)

• Asist. univ. dr. Radu Herman (Istanbul Aydin Universitesi, Istanbul, Turcia) pe tema „The non-profit Sector in Romanian Economy” (aprilie 2012)

• Asist. univ. dr. Cristina Raluca Popescu (Universita degli Studi di Bari „Aldo Moro”, Bari, Italia) pe tema „Competition in the Romanian Tourism Marketplace” (mai 2012)

• Prof. univ. dr. Cătălina Ioana Bonciu (Universita degli Studi di Urbino „Carlo Bo”, Urbino, Italia) pe tema „Management of Discomfort at Working Place” (aprilie 2013)

• Conf. univ. dr. Adela Coman (Universita degli Studi di Urbino „Carlo Bo”, Urbino, Italia) pe tema „European Consumer – Reality or Myth” (aprilie 2013)

• Conf. univ. dr. Monica Ardeleanu (A.D. Tsenov Academy, Svishtov, Bulgaria) pe tema „Mediation in Business Environment” (iunie 2013)

• Lector univ. dr. Florin Rotaru (Universite Pierre Mendes, Institut Universitaire de Technologie, Grenoble, Franta) pe tema „Sur Developpement Economique”(martie 2013)

• Lector univ. dr. Cristina Raluca Popescu (West Pomeranian University of Technology Szczecin, Poland) pe tema „Romanian Business Environment. Case Study on the Romanian Tourism Marketplace ” (aprilie 2013)

• Asist. univ. dr. Radu Herman (University of Piraeus, Pireu, Grecia) pe tema „Innovation Strategies in Firms: A Case Study Regarding the Firms in Romania from Manufacturing Sector” (aprilie 2013)

• Asist. univ. drd. Rodica Ianole (Universidad de Castilla La Mancha, Albacete, Spania) pe tema „A Brief Intorduction to Behavioral Economics and Game Theory” (mai 2013)

• Prep. univ. drd. Mihaela Sandu (University of Natural Sciences and Humanities, Siedlce, Polonia) pe tema „The Influence of Corporate Reputation in Online Competition” (mai 2013)

• Prof. univ. dr. Cătălina Ioana Bonciu (University of Piraeus, Grecia) pe tema „Le Management du Disconfort au Lieu du Travail” (iunie 2014)

• Prof. univ. dr. Sorin George Toma (Universita degli Studi di Urbino „Carlo Bo”, Urbino, Italia) pe tema „Entrepreneurship in Romania and E.U.” (mai 2014)

• Conf. univ. dr. Corina Manuela Rădulescu (Universite Paris – Dauphine, Paris, Franţa) pe tema „La Mission de la Communication Institutionnelle. Les Elements qui Faconnent l’Image Instititionnelle d’une Om rganisation” (mai 2014)

• Conf. univ. dr. Anca Monica Ardeleanu (A.D. Tsenov Academy, Svishtov, Bulgaria) pe tema „Mediation of the Labor Conflicts” (mai 2014)

• Conf. univ. dr. Alexandrina Şerban (University of Piraeus, Grecia) pe tema „Les Droits Fundamentaux en Roumanie Apres la Revolution de 1989 dans les Conditions de la Globalisation de la Societe Actuelle et Aussi de la Crise Economique e Financiere” (iunie 2014)

• Lector univ. dr. Florin Rotaru (Universite Paris – Dauphine, Paris, Franţa) pe tema „La Direction du Developpement” (mai 2014)

• Asist. univ. dr. Rodica Ianole (Universidade de Aveiro, Portugalia) pe tema „Selected Topics in Behavioral Economics and Decision Theory” (aprilie 2014)

• Asist. univ. dr. Mihaela Cornelia Sandu (Universita degli Studi di Cassino e del Lazio Meridionale, Cassino, Italia) pe tema „Modelul de Regresie Multifactorială” (mai 2014)

• Asist. univ. drd. Sabin Mihai Niculae (Universita degli Studi di Cassino e del Lazio Meridionale, Cassino, Italia) pe tema „Antrepreneurship and Personal Development Workshop” (mai 2014)

• Prep. univ. drd. Eleonora Gabriela Baban (Universita degli Studi della Basilicata, Potenza, Italia) pe tema „The Role of Leadership in the Public Sector in Romania – Characteristics in the Contemporary Context” (ianuarie 2014)

• Conf. univ. dr. Adela Coman (Universidade de Aveiro, Portugalia) pe tema „Consumer Behavior and  Cultural Patterns” (iunie 2015)

• Conf. univ. dr. Alexandrina Şerban (Universite Paris - Dauphine, Paris, Franţa) pe tema „Les Avatares du Systeme Politique de la Roumanie Apres la Revolution” (iunie 2015)

• Lector univ. dr. Florin Rotaru (Universite Paris – Dauphine, Paris, Franţa) pe tema „Le Developpement Economique” (mai 2015)

• Lector univ. dr. Radu Herman (D.A. Tsenov Academy of Economics, Svishtov, Bulgaria) pe tema „Industrial Politics for SME’s” (mai 2015)

• Asist. univ. drd. Valentin Mihai Leoveanu (Universita degli Studi di Salerno, Salerno, Italia) pe tema „Financial Analysis of an Investment Projects” (mai 2015)

• Prof. univ. dr. Elena Nolica Druică (Leuphana Universitat, Luneburg, Germania) pe tema „Applied econometrics” (mai 2016)

• Conf. univ. dr. Rodica Ianole (Leuphana Universitat, Luneburg, Germania) pe tema „Microeconomics/Behavioral Economics” (mai 2016)

• Conf. univ. dr. Mariana Camelia Cojocaru (Universita degli Studi di Cassino e del Lazio Meridionale, Cassino, Italia) pe tema „Operations Management” (aprilie 2016)

• Conf. univ. dr. Silviu Ștefan Traian Cojocaru (Universita degli Studi di Cassino e del Lazio Meridionale, Cassino, Italia) pe tema „Business Consulting ans Economic IT Systems” (aprilie 2016)

• Conf. univ. dr. Adela Coman (Universita degli Studi di Salerno, Italia) pe tema „The Role of Motivation and Personal Values in Consumer Behavior” (mai 2016)

• Lector univ. dr. Mihaela Cornelia Sandu (Universidade de Aveiro, Portugalia) pe tema „Corporate Reputation. Determinants of Corporate Reputation” (mai 2016)

• Lector univ. dr. Radu Herman (Istituto Universitario della Mediazione Academy School, Napoli, Italia) pe tema „Industrial Policies for SMEs” (mai 2016)

• Asist. univ. dr. Valentin Mihai Leoveanu (Istituto Universitario della Mediazione Academy School, Napoli, Italia) pe tema „Financial Analysis of an Investment Project” (mai 2016)

• Conf. univ. dr. Anca Monica Ardeleanu (Universita degli Studi di Cassino e del Lazio Meridionale, Cassino, Italia) pe tema „Mediation of Labour Conflicts. Differences and Resamblances Between the Romanian Family Law and the Italian Family Law” (mai 2017)
• Conf. univ. dr. Rodica Ianole - Călin (Universita degli Studi “G. d’Annunzio”, Chieti – Pescara, Italia) pe tema „Selected Topics in Behavioral Economics and Game Theory” (mai 2017)
• Conf. univ. dr. Cosmin Cătălin Olteanu (Istituto Universitario della Mediazione IUM Academy School, Napoli, Italia) pe tema „Cybermarketing” (mai 2017)
• Conf. univ. dr. Silviu Ștefan Traian Cojocaru (Universita degli Studi di Cassino e del Lazio Meridionale, Cassino, Italia) pe tema „Business Consulting ans Economic IT Systems” (mai 2017)
• Conf. univ. dr. Adela Coman (Universidade da Coruna, Spania) pe tema „Consumer Engagement on Social Media: Opportunities and Threats” (aprilie 2017)
• Lector univ. dr. Mihaela Cornelia Sandu (Universidade de Aveiro, Portugalia) pe tema „Determinant Elements for Corporate Reputation” (mai 2017)
• Lector univ. dr. Radu Herman (Cyprus University of Technology, Limassol, Cipru) pe tema „Industrial Policies for SMEs” (aprilie 2017)
• Lector univ. dr. Emanuela Maria Avram (Instituto Superior Miguel Torga, Coimbra, Portugalia) pe tema „Consumer Behavior – Ongoing Challenge for the Future of Marketing” (mai 2017)
• Asist. univ. dr. Valentin Mihai Leoveanu (Universidade de Aveiro, Portugalia) pe tema „Financial Analysis of an Investment Project” (mai 2017)
 

© 2017 Facultatea de Administratie si Afaceri, Universitatea Bucuresti
Admin Site : Conf.Univ.Dr. Olteanu Cosmin